Iohannis a SEMNAT! Se ÎNCHID scolile si se DESCHID barurile. DECIZIA a fost luată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astazi, legea care suspenda scolile pe perioada ninsorilor. După ce va intra în vigoare, toate aceste unităţi vor fi închise pe o perioada nedeterminata.
Tot astazi Iohannis a SEMNAT lista barurilor şi cluburilor din campusurile universitare care se vor deschide in perioada in care cursurile sunt suspendate.
În aceste condiții, legea ar trebui aplicată încă din acest an, la scurt timp după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Despre noi

MEDIAFALS.ro

Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare.

Acest website nu difuzează informații reale. Noi interpretam stiri, informații fictive, unele reale iar altele de-a dreptul ireale.

Realizat de Mediafals.